Implantul de stimulator cardiac

Stimulatorul cardiac este un dispozitiv medical de mici dimensiuni care emite impulsuri electrice, transmise prin electrozi ce sunt în contact cu mușchiul inimii, cu scopul de a regulariza bătăile inimii. Stimulatorul contine o baterie miniaturizata ce se implanteaza sub piele si 1-2-3 sonde de stimulare care fac legatura intre bateria stimulatorului cardiac si inima.

Tipuri de stimulator cardiac

  • unicameral: are o singura sonda care face legatura intre bateria stimulatorului cardiac si una dintre camerele inimii
  • bicameral: utilizeaza doua sonde dintre care una la ventriculul drept si una la nivelul atriului drept
  • triplucameral: utilizeaza 3 sonde: una la ventriculul drept, una la nivelul atriului drept si a treia sonda situata intr-o vena a inimii pentru a stimula ventriculul stang.

Indicatii

  • bloc atrio-ventricular
  • disfunctie de nod sinusal
  • cardiomiopatie dilatativa

Procedura medicala

Implantul de stimulator se efectueaza sub anestezie locala si, de regula, pacientul nu resimte durere. In timpul procedurii, pacientul ramane constient si poate comunica cu medicul. Dupa realizarea anesteziei locale, medicul va efectua o mica incizie sub clavicula stanga.

Stimulatorul cardiac este implantat printr-o procedura ce utilizeaza sonde de stimulare transvenoase (cunoscute si sub denumirea de electrozi). Sondele sunt introduse printr-o vena, in general in partea superioara a pieptului. Sonda de stimulare este deplasata prin vena respectiva pana intr-una din camerele inimii. Varful sondei este pozitionat pe peretele interior al inimii. Dupa pozitionare, sondele sunt conectate la stimulatorul cardiac, care este introdus apoi sub piele in zona muschilor pieptului.

Dupa efectuarea procedurii, plaga este inchisa cu 1-2 fire de sutura si se aplica un pansament compresiv pentru a preveni hemoragiile locale. Pansamentul este indepartat in maxim 24 de ore si este inlocuit cu o compresa sterila.

Dupa efectuarea procedurii, medicul va programa stimulatorul in modul de functionare si la parametri considerati optimi pentru pacient, astfel incat sa intre in functiune in perioadele cu frecventa cardiaca scazuta sau la aparitia pauzelor.

La finalizarea procedurii, pacientul va primi un carnet/card de purtator de stimulator cardiac ce va trebui avut in permanenta la indemana.

 

IMPORTANT! Stimulatorul cardiac are un timp de viata limitat si necesita reevaluare periodica. In functie de indicatiile medicului curant, aceasta se efectueaza la intervale de 6-12 luni, dar si mai des, la 1-3 luni. Inlocuirea stimulatorului este necesara dupa 6-8 ani. Pacientul va trebui sa se prezinte la intervale regulate, conform indicatiilor medicului cardiolog, pentru verificarea parametrilor stimulatorului.

Indicatii pre-procedurale

  • procedura de implant de stimulator se efectueaza in urma indicatiei medicului cardiolog
  • procedura se efectueaza cu spitalizare de minim 1-2 zile
  • pacientul nu trebuie sa manance cu minim 6 ore inainte de interventie
  • pacientul trebuie sa informeze medicul in legatura cu orice alergii la medicamente, substanta de contrast, probleme de coagulare
  • pacientul trebuie sa informeze medicul in legatura cu schema de tratament in curs (in special daca sunt administrate medicamente anticoagulante sau pentru diabet)

Indicatii post-procedurale

  • repaos pana la vindecarea plagii (aproximativ 7 zile), fara miscari ample si efort fizic cu bratul de partea caruia este incizia.
  • administrarea de tratament antibiotic pentru a preveni eventualele complicatii infectioase

IMPORTANT! Pacientul va trebui sa anunte la orice control medical ca poarta stimulator cardiac si sa arate carnetul stimulatorului. Luand masurile de siguranta necesare, majoritatea procedurilor medicale nu vor interfera cu stimulatorul. Acestea includ:

  • orice forma de diagnosticare folosind razele X
  • proceduri stomatologice, inclusiv cele care implica folosirea unei freze dentare sau a unor dispozitive cu ultrasunete
  • proceduri terapeutice cu ultrasunete sau de electroliza

Stimulatorul cardiac fiind un corp strain metalic, este interzisa efectuarea investigatiilor de rezonanta magnetica, exceptand situatiile in care modelul implantat este compatibil cu astfel de investigatii. De asemenea, sunt interzise procedurile chirurgicale cu electrocauter.